[…] Muzicienii Iașului, organizatorii vieții artistice din străvechiul centru cultural al țării – autori, de altfel, în ultimii ani, ai unor inițiative de largi semnificații pentru mișcarea muzicală a țării, s-au dovedit și în această direcție deschizători de drumuri: ieri seara, în Sala Filarmonicii din Iași, printr-un concert dirijat de Ion Balciu, a fost inaugurată Săptămâna muzicii românești, impunătoare manifestare artistică, în fapt, primul Festival de muzică națională. […]

Ce elemente vor defini Festivalul ieșean?

În primul rând, remarcăm locul important pe care îl ocupă în programele Festivalului primele audiții sau lucrări scrise în ultimii ani și mai puțin cunoscute iubitorilor de artă. […]

Remarcabil, în al doilea rând, locul deosebit pe care-l deține marea tradiție muzicală în agenda Festivalului. […]

Reprezentativă este, în al treilea rând, prezența pe afișul Festivalului a compozitorilor ieșeni. În concertul corului „Gavriil Musicescu” sau al coralei „Animosi”, în diverse concerte simfonice și camerale întâlnim numele celor mai reprezentativi creatori din străvechiul cultural al țării.

Plin de interes se anunță, din acest punct de vedere, Concertul de muzică de cameră special dedicat studenților clasei de compoziție a Conservatorului „George Enescu”, concert ce anunță trei nume noi pe firmamentul componisticii românești: Viorel Munteanu, Teodor Caciora, Cristian Misievici. […]

Iosif Sava, Ieri seară a început la Iași primul Festival de muzică românească,
în România Literară, 10 mai 1973

Nu se știe de când se pregătesc vasluienii pentru rotunda aniversare de șase veacuri.[…]

În atare context, Omagiul lui Stan Golestan, fiu al Vasluiului nu a mai fost doar zborul unei rândunici după care să zicem că e primăvară.  Am înţeles că acel concert simfonic a fost gândit ca să încheie spectaculos serile festive […] Dincolo de asta, ajutorul de nădejde l-au dat megieșii din Iași, cu corul „Gavriil Musicescu” şi Filarmonica „Moldova”, cu soliști şi balerini de la Operă și cu o premieră anume, cantata Închinare de compozitorul Viorel Munteanu pe versurile lui Ion Chiriac. Am putut prețui în această cantată mai ales prima parte, acolo unde am recunoscut, de altfel, filonul tradiției românești a cantatei moderne, așa cum a fost inaugurată de Tiberiu Olah şi de Ştefan Niculescu. Iar pe dirijorul Ion Baciu l-am întâlnit, din nou, ca pe o confirmare de elită a baghetelor autohtone. […]

Radu Stan, Centenarul Stan Golestan, în România literară, 2 octombrie 1975

[…] Atelier-dezbatere (Organizator: Radioteleviziunea română şi Colegiul criticilor muzicali – A.T.M.) în aula Bibliotecii centrale „M. Eminescu” din Iaşi. S-a ascultat la început piesa Ipostaze pentru clarinet şi pian de Viorel Munteanu, 12 variațiuni pe o temă populară, care dozau tensiunea astfel încât cadența clarinetului venea ca o replică la momentele de meditație, apoi Frescele pentru violină solo de Cristian Misievici – structuri sonore, în care profunzimea, substanța muzicii asigurau dinamica interioară. În fine, compoziția Arhitecturi I pentru 12 instrumente de Anton Zeman – șapte suprafețe sonore care pot fi orânduite după voia interpreților şi Cvartetul al III-lea de Sabin Pautza (una dintre cele mai frumoase pagini ale literaturii de gen, scrise de un tânăr compozitor român în ultimii ani), în interpretarea de referință, în deplină cunoaștere a sensului fiecărui sunet, datorată cvartetului „Voces”. Patru lucrări în aparență mai puțin accesibile, cu toate acestea în aula bibliotecii ieșene erau zeci de studenți, iar dialogul compozitori – critici muzicali – publicul tânăr s-a ridicat peste nivelul simplei informații sau al impresiei subiective. […]

Smaranda Oțeanu, Un dialog permanent: Muzica – publicul tânăr,
în Scînteia, vineri, 11 aprilie 1980

Orchestra simfonică a Radioteleviziunii Române, avându-l la pupitru pe dirijorul Paul Popescu, şi-a marcat prezența în actuala ediție a „Festivalului muzicii românești” printr-un program de o alură sobră, în cadrul căruia două prime audiții – cantata Ştefan cel Mare de Viorel Munteanu şi Concertul pentru harpă şi orchestră de Carmen Petra Basacopol – au fost asociate unui bine-cunoscut opus enescian – Simfonia în Mi bemol major.

Concepută pe temeiul aceleiași preocupări componistice ce a dat naștere lucrării camerale de mare succes Glasurile Putnei, şi anume valorificarea în spirit contemporan a unui fond muzical străvechi – melodica bizantină, cantata Ștefan cel Mare extrapolează, totodată, această arie stilistică în scopul creării unei dramaturgii sonore apte unei pregnante evocări a figurii legendare a marelui domnitor moldovean. Lucrarea s-a bucurat de o primire călduroasă din partea publicului spectator, graţie atât calităților sale intrinseci (care-l vădesc pe compozitorul ieşean Viorel Munteanu în plină expansiune a potențialului său creator), cât şi execuţiei (temeinic pregătită din punct de vedere tehnic și convingător modelată și gradată expresiv), la care şi-au adus o contribuție definitorie, alături de orchestra, corul „Gavriil Musicescu” şi corul de copii al Liceului de artă din Iaşi (pregătite de I. Pavalache şi, respectiv, I. Măzăreanu), soprana Mioara Cortez-David şi tenorul Ionel Voineag. […]

Liliana Gherman, Un concert de remarcabilă ținută artisticăîn Flacăra Iașului, joi, 13 mai 1982

30 SEPTEMBRIE – La Bacău, în sala minunată dată în funcție acum câteva luni, cu o acustică și arhitectură unică în întreaga țară, are loc un concert festiv dirijat de Ovidiu Bălan. Solist Daniel Podlovski. În deschiderea concertului o piesă a lui Viorel Munteanu – Rezonanțe.

Viorel Munteanu este unul dintre acei care aduc în Iașul secular, semnele unei școli perfect particularizate în peisajul contemporan. Ancorat în pământul Moldovei, sorbind puteri din manuscrisele Putnei, aducând în portative încărcate de știință, rigoare constructivă, căutare novatoare, dorința de a trece rampa, toate miresmele Moldovei, Rezonanțele rămân în același timp o pagină construită după toate regulile componisticii moderne. […]

Iosif Sava, În câteva centre muzicale ale țării, în Revista Muzica, nr. 11, 1983

Ce ne puteți spune despre dimensiunile celei de-a XI-a ediții a Festivalului internațional „George Enescu”?

– Festivalul Internațional „George Enescu” a polarizat, și la această ediție, atenția iubitorilor artei sunetelor din țară și din alte centre ale lumii. Rămâne impregnată pentru mult timp în memoria noastră întreaga desfășurare a festivalului (concomitent – în șase săli bucureștene de concerte și spectacole, 11 zile de festival!), larga participare națională și internațională (formații, soliști, dirijori, comentatori ai fenomenului muzical) la interpretarea și răspândirea operei enesciene, dăruirea artistică în zămislirea unor viziuni interpretative încă necunoscute publicului nostru – unele cu noi puncte de vedere asupra unor pagini de mare circulație, bogăția si diversitatea creației muzicale românești contemporane aduse la lumină de valoroșii noștri interpreți mult aplaudați și pe scenele lumii etc., etc. Dacă ne mai gândim şi la transmisiile radiofonice din toate sălile, la discurile-cronică sau document, editate în aceste zile la București, putem spune că festivalul a oferit momente de înaltă bucurie si satisfacție estetică unui foarte numeros public. […]

– Trio-ul „Syrinx” din Bacău a interpretat, alături de creații de Teleman, Haydn și Cristian Misievici – Sapte intersecţii ale unui sentiment cu un anotimp, Concertino de Viorel Munteanu, dedicat acestei formaţii.

– Este, cu adevărat, ultima bucurie pe care mi-a adus-o „Syrinx-ul”. După atestarea obținută la Concursul internațional de compoziție de la Ancona Italia, în 1986 (aceeași interpretare) formația a prezentat Concertino în numeroase festivaluri naționale (București, Iași, Bacău, Craiova, Arad) și internaționale (R. F. Germania, Italia, Bulgaria, Franța, Spania). (Anul trecut, la Concursul internațional de muzică de cameră de la Martigni (Elveția), Concertino a fost selecționat ca lucrare obligatorie în repertoriul concursului). Toate aceste interpretări, editarea pe disc „Electrecord”, cât și prezența la Festivalul internațional „G. Enescu”, le datorez formației „Syrinx”, căreia îi aduc mulțumiri în contextul de față.

Al. Iacobescu, Bucurie și satisfacție estetică. Interviu cu compozitorul Viorel Munteanu, în „Cronica” 30 septembrie 1988

[…]  „Un clasic printre moderni și un modern printre clasici”, consemna o cronică muzicală spaniolă, definindu-l astfel pe reputatul compozitor ieșean după audierea Concertino-ului, prezentat de trio-ul Syrinx în turneele din 1988 din Spania. Lucrarea a însemnat – în execuția de excepție a formației camerale din Bacău – o reală izbândă peste hotare, încă din anul 1986 […]

„Concertino face parte dintr-un ciclu de lucrări prin care omagiez personalitatea poetului-filosof și a filosofului-poet Lucian Blaga”,  ne-a spus compozitorul Viorel Munteanu. „Această lucrare dezvoltă motive muzicale enunțate în Autoportret (inspirat de poezia omonimă din Nebănuitele trepte) a cărui arhitectonică muzicală se constituie pe melograma Blaga, respectiv sunetele si bemol, la, sol, la. […] Cu această compoziție, am fost prezent și la alte festivaluri și concerte internaționale şi sper că ea va fi bine primită în cadrul Zilelor culturii românești în U.R.S.S.”.

Concertino este doar unul dintre succesele relativ recente de peste hotare ale lui Viorel Munteanu. O reușită – așa cum o demonstrează toate cronicile pe care le-a prilejuit – o reprezintă Glasurile Putnei, lucrare prezentată la Festivalul interbalcanic de la Atena de către Orchestra de cameră „Tescana” din Bacău, având la pupitru pe dirijorul Ovidiu Bălan. S-a dovedit a fi fost o foarte bună alegere pentru această amplă manifestare, mai cu seamă datorită originalei comuniuni realizate de compozitor între filonul bizantin caracteristic primei școli românești de această factură, de la Putna, din timpul lui Ștefan cel Mare, si deschiderile către muzica veche bizantină de sorginte balcanică.

Ecoul pe care l-a avut Glasurile Putnei în capitala Greciei, atât în mijlocul melomanilor, cât și al specialiștilor, este probat pe deplin, pe lângă presa elogioasă, și de faptul că această lucrare a intrat și în repertoriul unor colective artistice străine, nefiind în exclusivitate doar în al celor românești. Va fi interpretată, astfel, de o orchestră din Atena, iar orchestra de cameră a Operei din Tirana (Albania) o pregătește în prezent pentru un turneu european; totodată, Glasurile Putnei se află în în repetiţie, sub bagheta dirijorului Alexandru Samoilă, pe scena Teatrului Academic de Operă din Chişinău, fiind cuprinsă în programul stagiunii acesteia. […]

Carmen Cozma, Pe podiumurile de concert ale lumii în „Cronica” , 17 septembrie 1989

Superbă lucrare e poemul Glasurile Putnei de Viorel Munteanu! Ar fi trebuit poate să încep altfel, nu cu o exclamație care, în ultimă instanță este ecoul unui subiectivism.

Dar ceea ce face compozitorul pornind de la cântările lui Eustatie şi Dometian Valahul, exponenții Școli de la Putna, este o combinație impresionantă, tulburătoare și fascinantă între respectarea izului medieval – pornind de la acel rubato cu specificul vechilor Imnuri – prelucrarea filonului bizantin, cantabilitatea solemnă, nuanțând monodia prin ison, eterofoni și alternări de tempo, și limbajul muzical cel mai modern.

Dincolo de elementele propriu-zise de tehnică componistică şi construcție, Glasurile Putnei care folosește inițial orchestra căreia i se adaugă în final corul, vocea, ca o prelungire cu efect emoțional extraordinar, este o operă de impact.

Ascultătorul, experimentat sau nu, meloman sau nu, nu poate rămâne indiferent faţă de această muzică răscolitoare, frumoasă şi subtilă. Ea vine din străfundurile spiritualității românești, din înseși arhetipurile moldave, dintr-un străfund de credință şi sensibilitate care, pe oricare român, nu poate decât să-l tulbure și să-l emoționeze.

A venit vremea ca această lucrare remarcabilă a componisticii române contemporane, ca un arc superb peste vreme între Manuscrisele de la Putna şi școlile de compoziție contemporană însemnând nume din generații diferite precum Tiberiu Olah, Mihai Moldovan, Liviu Glodeanu, Vasile Spătărelu, Doru Popovici, Corneliu Dan-Georgescu, Doina Rotaru Nemţeanu, să-şi găsească locul firesc într-o interpretare pe disc. Să nu uităm că Glasurile Putnei a fost distinsă a Premiul „George Enescu” al Academiei Române, „structura intonațională, precum şi registrul de efecte instrumentale denotă în această compoziție preocupări de înnoire ale limbajului muzicii de gen, tendință complementară aceleia reprezentată de poemul Glasurile Putnei, orientată spre reliefarea unei gândiri estetice a unui etos caracteristic”, scrie dr. Vasile Tomescu în prezentarea discului Viorel Munteanu (redactor Silviana Sarcă) despre ce de-a doua lucrare interpretată pe disc, Invocații (pentru clarinet solo). Și acum interpreții celor trei lucrări, Corul „Gavriil Musicescu” și Orchestra de cameră a Filarmonicii Moldova din Iași, dirijor Florentin Mihăescu, Dumitru Spâcu – clarinet solo si Cvartetul „Voces”,  demonstrându-și încă o dată vocația și tehnica instrumentală, omogenitatea și aplicația profesională într-un cvartet de coarde.

Discul de autor Viorel Munteanu este o prezentă remarcabilă, bucurându-ne ca o dovadă de prețuire şi succes a unuia din cei mai talentați și mai autentici compozitori români contemporani.

Aurel Leonte, Marile repere: Fascinația Putnei, în Cronica, 23 noiembrie 1990

Între rarele discuri ale compozitorilor ieșeni, apariția unuia rezervat în întregime lui Viorel Munteanu constituie nu numai un eveniment îmbucurător, ci și un prilej de meditație. Viorel Munteanu, format la clasa de compoziție a lui Vasile Spătărelu, la Conservatorul din Iași, s-a dovedit a fi un factor activ la evoluția stilistică a creației românești moderne. Ferindu­se de orice exagerări teribiliste, compozitorul și-a propus să caute înnoiri prin reconsiderarea unor elemente arhetipale din practica străveche a doinirilor populare românești și din cea a vechii muzici bizantine, implantate în istoria muzicii noastre.

Precauția cu care asimilează celule muzicale populare, mai ales provenite din cântecele Moldovei de sus sau din psalmodiile vechii școli de la Putna, face ca muzica creată să nu aibă doar un caracter de hrisov îngălbenit de vreme, ci să sune cu prospețimea unor izvodiri contemporane. Discul conține trei lucrări interpretate în excelente condiții artistice. Astfel, Orchestra de cameră a Filarmonicii „Moldova” și un grup vocal bărbătesc, sub conducerea lui Florentin Mihăescu au înregistrat cu acuratețe o interpretare plină de sensibilitate a poemului „Glasurile Putnei”, lucrare relevantă pentru preferințele stilistice ale lui Viorel Munteanu. În opoziție cu savoarea arhaică și cu poezia mitică a poemului menționat, clarinetistul Dumitru Spâcu, un interpret de notorietate în lumea muzicii românești, a dat glas unor „Invocații” pentru clarinet solo. Cu abilitatea-i tehnică recunoscută, a înlănțuit seria de scurte înmănuncheri sonore ce a fi, am putea spune, secvențe punctualiste mai dezvoltate, realizând o adevărată demonstrație a posibilităților timbrale ale clarinetului.

Totodată, ne-a dezvăluit moderne procedee de producere a sunetului cu acest instrument. Piesa scrisă, tocmai în acest scop, probabil, are poezia contrastelor și menține interesul ascultătorilor prin neprevăzutul succesiunilor sonore.

Cu Cvartetul de coarde nr. 2, Viorel Munteanu revine la tonul baladesc și la heterofoniile sale predilecte. Conceput ca o vastă frescă a climatului spiritual tradițional românesc, Cvartetul, în al cărui desfășurare se resimte aderența compozitorului la filosofia și estetica lui Blaga, ne poartă în lumea peisajului românesc, dar și într-un excurs prin veacuri. Oscilând între momentele de bucolic și cele de frenetică încleștare, secțiunile meditative sunt întretăiate de viguroase desfășurări polifonice de o acerbă vitalitate. Și în această multicoloră frescă a duhului și a vrerii românești, Viorel Munteanu dovedește marea sa virtuozitate de a zămisli sonorități de o foarte variată expresie timbrală pentru ca, uneori, subit, să lase să cadă, cu toată greutatea, dure acorduri tăioase.

Romantismul autorului – evidențiat de multitudinea secțiunilor contrastante, care dau atmosfera de rapsodie – este contrabalansat de desfășurările polifonice atonale care ne aduc la realitate, și de deslușirea unei scheme tradiționale privitoare la construcția cvadripartită a lucrărilor de acest gen. Cvartetul „Voces” (alcătuit din Bujor Prelipceanu – vioara I, Anton Diaconu – vioara a doua, Constantin Stanciu – violă și Dan Prelipceanu – violoncel) a interpretat lucrarea lui Viorel Munteanu cu măiestria lui unanim recunoscută și cu o participare afectivă evidentă, adăugând la bogatul lor palmares artistic o nouă realizare de prestigiu.

George Pascu, Cronica discului, în Cronica, 7 decembrie 1990

Piesa Autoportret, gindită de Viorel Munteanu pe versuri de Blaga, pornind chiar de la melograma numelui marelui poet-filozof, a fost interpretată de soprana Georgeta Stoleriu și de pianista Verona Maier, artiste care, cu sensibilitate și știință, au pus în evidență îmbinarea între elementele muzicii ancestrale și specificul doinelor sau baladelor populare, predominând vocaliza melismatică, punctată de accente dramatice, sustinută cu discreție de țesătura pianistică aerată, rostirea versului definitoriu – „mut ca o lebădă“ – încadrând miniatura vocală

Anca Florea, MUZICA. Spectacole pentru toate gusturile | „Observator Cultural” 24-02-2004

La a XVI-a ediție a Festivalului Internațional ,,Zilele Muzicii Contemporane” care s-a desfășurat la Bacău în 4-7 iunie 2002, compozitorul ieșean Viorel Munteanu – profesor, muzicolog si decan la Academia de Arte ,,George Enescu” a fost cântat în prima seara de Trio „Syrinx”. Concertino pentru flaut, oboi si fagot, a fost inspirat de versurile lui Lucian Blaga: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii si Fântânile.  Lucrarea creată în 1986 este dedicată Trio­ului „Syrinx”, Concertino obține atestarea la Concursul Internațional de compoziție Ancona (1986), este selecționat ca lucrare obligatorie pentru Concursul de muzică de cameră la Martigny (Elveția), Dorel Baicu, Dorin Gliga, Pavel Ionescu, adică „Syrinx” primind în 1989 Premiul special al juriului în Japonia, după ce au interpretat-o în toată lumea.

La Bacău, Viorel Munteanu și-a ascultat în primă audiție absolută Balada, Concerto per archi şi prima Simfonie – Glossa.

Mărturisind că i-a trebuit mult curaj pentru a se apropia de versurile lui Mihai Eminescu, fericit că a descoperit în glossă o sonată vocal-simfonică perfectă, Viorel Munteanu care adusese un omagiu lui Mihai Eminescu încă din 1977, cu madrigalul „De din vale de Rovine”, a pus pe note numele genialului poet, melograma constituind o „emblemă a culturii arhaice romanești. Eminescu a fost predestinat să se identifice cu baladele si cântecele românești. De aici, deschiderea spre construcția muzicală și spre ethosul pe care doream să îl poarte lucrarea”.

Glossa poartă ascultătorul între tradiția reînviată prin îngemănarea melogramelor Eminescu-Enescu, melograma recursul la Bach, prin ezitarea între a afla ce-i mai putea rezerva trecutul dacă nu ar fi intuit viitorul, ethosul, modul fiind molipsit de modernitatea scriiturii.

Tenorul Bogdan Cojocaru, Corul ,,Gavriil Musicescu” condus de Doru Morariu, de la Filarmonica din Iaşi au cântat împreună cu Orchestra Filarmonicii ,,Mihail Jora”, sub bagheta unui maestru vizibil cucerit, entuziasmat si emoționat în fata capodoperei: Ovidiu Bălan.

Ozana Kalmuski-Zarea, Viorel Munteanu, între tradiție și modernitate,
în Viața băcăuană, 6-12 iulie 2002

În seara de 30 de aprilie 2009, cu cîteva zile înainte de rostuirea, la 2 mai, a unui rotund de vîrstã (65 de ani), Viorel Munteanu, rectorul Universitãţii de Arte “George Enescu” din Iaşi, compozitor şi profesor de compoziţie, a fost sãrbãtorit cu toatã cinstirea pe care o binemeritã pe scena Filarmonicii “Moldova”. Concertul omagial, care i‑a fost dedicat, intitulat “Portret componistic”, a încheiat un şir de zile sãrbãtoreşti, ce au inclus o plinã de vervã şi virtuozitate reprezentaţie a Cvartetului “Ad Libitum” şi un memorabil spectacol de cvintete de Schubert, ce i‑a avut ca protagonişti pe pianistul de legendã Valentin Gheorghiu, pe maeştrii cîntãreţi ai “Vocesului”, Bujor Prelipcean, Anton Diaconu, Constantin Stanciu, Dan Prelipcean şi pe mai tînãrul violoncelist Filip Papa, care şi‑a dovedit mãiestria, cîntînd în acelaşi concert la violoncel şi contrabas.

Au fost seri eclatante, mişcãtoare şi doveditoare a temeiniciei lucrãrii de cursã lungã, ce se petrece în viaţa muzicalã a Iaşilor, în şcoala cea înaltã a cetãţii, mãrturisitoare a faptului cã, în ciuda neprielniciei vremurilor şi marginalizãrii actului de culturã, muzicienii ieşeni nu şi‑au pierdut apetitul performanţei artistice creatoare. Concertul festiv închinat lui Viorel Munteanu a luminat o faţetã mai puţin cunoscutã a fenomenului muzical ieşean, cea componisticã. La Iaşi nu sînt azi, ca şi odinioarã, numai interpreţi de clasã, ci şi plãsmuitori de muzicã de vocaţie, creatori de opusuri substanţiale, originale şi adînc cuvîntãtoare. Viorel Munteanu este un compozitor proteic. A frecventat aproape toate genurile muzicii. A scris muzicã uşoarã, a cultivat liedul, a dat piese de referinţã în domeniul coral şi şi‑a încercat puterile cu succes în marea creaţie cameralã şi simfonicã. Concertul omagial a probat cu asupra de mãsurã acest lucru. În program au figurat piesa “Blaga, Nebãnuitele trepte” pentru un grup de instrumentişti şi voce (soprana ieşeanã Mihaela Grãjdeanu), inspiratã de lirica blagianã, în primã audiţie “Umbre şi geneze”, concert pentru flaut şi orchestrã de coarde (solist flautistul Dorel Baicu, cadru didactic la Universitatea “George Enescu”), poemul pentru cor de bãrbaţi şi orchestrã “Glasurile Putnei”, creaţie din urmã cu 30 de ani, ce‑şi aratã prospeţimea de operã patrimonialã, interpretatã de orchestra şi corul Filarmonicii “Moldova”, dirijate de Ovidiu Balan şi Doru Murariu şi simfonia I “Glossa”, o reuşitã transpunere melodicã a filosofiei şi viziunii poetice eminesciene în transpunerea orchestrei, corului şi tenorului bucureştean Marius Bodoiu.

În toate aceste lucrãri solide şi meşteşugit cizelate, ce pot fi înscrise în repertoriile marilor orchestre, Viorel Munteanu dã mãsura forţei sale creatoare, a capacitãţii deosebite de a realiza sinteze din elemente vechi şi contemporane, de a distila în compoziţii, cu tãieturã şi alcãtuire lãuntricã actualã, sonoritãţi de bãtrîne cîntece româneşti, precum şi de cînt psaltic bizantin, în expresia sa româneascã. Compozitorul, din duhul acestora, toarce din caierul cel vechi fir nou, reavãn, ce pune în evidenţã virtualitãţi de profunzime încã nerelevate pînã la dînsul. Compunînd muzicã grea, Viorel Munteanu irigã compoziţiile sale cu elemente ce vin dinspre genurile socotite uşoare, din care fructificã ceea ce poate aduce noutate, primenire şi deschidere spre public în construcţiile elitare ale muzicii.

E miraculos în fãptuirea acestui creator modul în care îşi drãmuieşte energiile şi îşi atinge ţintele. Convieţuiesc în fiinţa sa, fãrã a se stingheri, ci cooperînd roditor, profesorul, conducãtorul de şcoalã, jurnalistul, omul cetãţii şi compozitorul. Fiecare îşi face bine şi temeinic datoria, neîncurcîndu‑se unul pe altul. Este, poate, rezultatul acelei riguroase discipline a muncii, pe care a dobîndit‑o în anii de început ai carierei sale, ca redactor muzical la Radio Iaşi, cînd am fost colegi şi colaboratori. Þin minte cã izbutea pe atunci, uimindu‑ne, sã‑şi realizeze profesionist emisiunile sale de ţinutã remarcabilã, “Fonoteca melomanilor”, “Istoria Muzicii”, şi sã urmeze cursurile de compoziţie cu Vasile Spãtãrelu la Conservator. Viorel Munteanu absolvise pedagogia, dar dorea fierbinte sã‑şi împlineascã chemarea ce‑i dãdea ghes spre creaţia muzicalã. Conducerea de atunci a Radioului Iaşi i‑a înţeles aspiraţia şi i‑a îngãduit sã desfãşoare concomitent activitatea de redactor muzical şi pe cea de student. Viorel Munteanu a onorat admirabil cele douã misiuni defel uşoare. A fost acesta timpul în care s‑a modelat personalitatea sa de om cu har, dar şi de neobosit truditor.

Joi seara, 30 aprilie 2009, mã bucuram de bucuria lui Viorel Munteanu, alãturi de care m‑am aflat deseori în ultimele decenii. Cînd am redeschis Radio Iaşi, în 22 decembrie 1989, a acceptat sã conducã Secţia muzicalã şi a refãcut cu pricepere echipa şi grila de programe. A cheltuit atunci multã energie pentru Radio Iaşi, cu care s‑a identificat în multe dintre momentele sale biografice, dar nu a uitat nici de preocupãrile sale de profesorat şi compoziţie.

Ascultam impresionantul concert omagial şi mã gîndeam cã Viorel Munteanu se înscrie în acea falangã de intelectuali care au rãzbit la lumina înaltã a cãrţii, venind din lumea satului şi contribuind covîrşitor la afirmarea spiritualã a românilor. De loc din Reuseni, Viorel Munteanu a urmat şcoala Normalã la Suceava, apoi Conservatorul la Iaşi, ajungînd o figurã de prim plan a învãţãmîntului muzical şi a creaţiei melodice. Exemplul sãu ar putea fi inspirator pentru cei care croiesc, sper cã nu din cuţite şi paparã, reforma şcolii româneşti. Croiul cel nou ar trebui sã ducã la asemenea geneze ca cea a lui Viorel Munteanu, pe care un segment al lumii ieşene l‑a sãrbãtorit cu drag. O sãrbãtoare, care, din pãcate, a cam rãmas strãinã autoritãţilor Iaşilor şi unei bune pãrţi a mediei. E drept, Viorel Munteanu nu e un subiect senzaţional. El este un împlinitor exemplar, dar discret, situîndu‑se în rîndul acelor ziditori ai României eterne, de care ţara are nevoie azi poate mai mult ca oricînd.

Grigore Ilisei, Un ziditor al României eterne, „Evenimentul”, 2009.06.05

Unul din evenimentele petrecute în câmpul celei de a 25-a ediţii a Festivalului internaţional Zilele Muzicii Contemporane de la Bacãu (4- 7 oct.) l-a constituit lansarea CD-ului IV, dintr-o serie cu lucrãri semnate de compozitorul Viorel Munteanu, lider al filialei ieşene a UCMR, în prezent şi rector al Universitãţii de arte “George Enescu” din Iaşi. Prefaţat literară cu un remarcabil text semnat de regretatul compozitor şi muzicolog Dan Voiculescu şi sub auspiciile unor valoroase interpretãri, pe acest nou CD apãrut de curând la Editura Muzicalã sunt grefate patru piese camerale, având diferite formule instrumentale de facturã clasicã: Ipostaze – variaţiuni pentru clarinet şi pian (Doru Albu, Aurelia Simion); Sonata pentru vioarã şi pian (Cristian Pintilie, Mihaela Constantin); Invocaţii pentru clarinet solo (Dumitru Sâpcu); Concertino pentru flaut, oboi şi fagot (Trio Syrinx – Dorel Baicu, Dorin Gliga, Pavel Ionescu).  Deopotrivã în expresiile mai lirice sau mai abstracte, aspectul unificator al tuturor lucrãrilor de pe acest album discografic îl reprezintã stilul retoric, deosebit de sugestiv. Deşi instrumentale în fapt şi caracter, melodiile devin personaje rostitoare, “cuvintele” rãsunând cu fireascã spontaneitate în imaginaţia ascultãtorului. Într-o remarcabilã alura scenicã, instrumentele dialogheazã la propriu, în replici a cãror dinamicã mimeazã un joc al disputei, nuanţatã uneori de lirism, forma deducându-se atât din subiect cât şi din caracterul (tonul) “discuţiei”. Melodia, ritmul şi armonia îşi acordã pe rând momentul de prioritate. Timbrul este insãşi vocea personajului muzical a cãrui stare de spirit o “trãdeazã”. Nu întâmplãtor, fondatorul conceptual al festivalului ZMC, compozitorul Liviu Dãnceanu, a programat acest episod de foaier în ziua tematizatã sub genericul “între tradiţie şi modernitate”, înaintea recitalului susţinut de Trio Syrinx. O fericitã formulã şi pentru a sintetiza verbal muzica selectatã de Viorel Munteanu pentru CD-ul de a cãrui realizare şi apariţie ne bucurãm, dorindu-i o cât mai largã şi perenã audienţã.

George Balint,  Acorduri contemporane. Lansare CD  Viorel Munteanu, „Actualitatea Muzicală” Nr. 11, 2011

2018 Muzicologul Viorel Munteanu, premiat pentru oratoriul „Chemări spre mântuire”

Distincţia i-a fost acordată de către Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România * lucrarea, realizată cu sprijinul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, este una fastuoasă, cu orchestră mare, trei coruri, solişti, recitatori * „Chemări spre mântuire” este o compoziţie mult mai complexă decât ceea ce apare obişnuit în spaţiul public

Cunoscutul muzicolog şi compozitor Viorel Munteanu, fost rector al Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” din Iaşi, a primit recent premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România pe anul 2017 pentru oratoriul „Chemări spre mântuire (Pelerini la Sfânta Parascheva)”, la Secţiunea Muzică Vocală. Lucrarea, realizată cu sprijinul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, a fost foarte apreciată de juriu. „A fost o surpriză plăcută, în primul rând pentru că au apreciat o lucrare religioasă. Uniunea are grijă de toate genurile, dar lucrările religioase de această factură, ca oratoriu, apar mai rar în concurs. A fost o lucrare vocal-simfonică, cu o orchestră mare, cu trei coruri, cu solişti, recitatori, o compoziţie mult mai complexă decât ceea ce apare obişnuit”, a spus prof. univ. dr. Viorel Munteanu.

A fost o surpriză şi pentru faptul că toată lumea a remarcat că a fost o lucrare de esenţă românească pentru că se ocupă de cultura bizantină veche într-o ipostază modernă. Compoziţia premiată aduce şi modernitatea în cântarea antifonică şi prin toate celelalte lucruri ce ţin de tehnică muzicală. Există un echilibru între această inovaţie şi muzica veche, fiind un plus, un elemente forte în a îmbina tradiţia cu modernitatea.

Muzica şi spiritualitatea, o legătură indestructibilă

De-a lungul timpului, prof. univ. dr. Viorel Munteanu a adunat foarte multe premii importante. „Sigur că este onorant, dar să ştiţi că mai mult decât premiul contează ca piesa să circule, să ajungă în conştiinţa publicului. Aceasta este pentru compozitor cea mai mare bucurie, împlinire. Desigur că şi recunoaşterea lucrării, nici nu se discută, dar sunt multe compoziţii premiate care au fost cântate o dată sau de două ori şi gata, iar pentru cel care le-a creat nu este chiar o împlinire. Laboratorul trebuie să meargă în continuare”, a punctat reputatul compozitor.

Prof. univ. dr. Viorel Munteanu leagă mereu muzica de spiritualitate, fiind convins că între ele este o legătură indestructibilă. „Dacă ne gândim în primul rând la muzica bizantină, trebuie să spunem că s-a născut în biserică, în mănăstire şi este o îmbinare între rugăciune şi sunet. Liturghia aduce omului o interiorizare, o linişte în suflet. Nu este toată muzica la fel. În muzica bizantină avem isonul, cântarea antifonică, heterofoniile, care sunt complet diferite de muzica occidentală. Îmbinarea între toate celelalte tehnici occidentale şi tehnica noastră este absolut necesară, altfel nu ajungi să simţi muzica”, a explicat compozitorul. Fostul rector al Universităţii de Arte este convins că muzica l-a ales şi nu invers. Această pătrundere a sunetului şi cunoaşterea melodiei fie folclorică, fie bizantină ori a muzicii occidentale nu se poate să nu te atrage şi dacă există şi o aplecare specială pentru muzică este imposibil să nu vibrezi. Când despre cariera de compozitor, „mi-am dorit mereu să scriu, să mă exprim, apoi să mă gândesc la compoziţiile mari şi am reuşit mai ales că sunt unele care au o circulaţie inclusiv internaţională, cântate de formaţii străine şi are cum să nu te bucure”, a recunoscut Viorel Munteanu.

O carieră impresionantă

Născut la 2 mai 1944, în localitatea Reuseni din judeţul Suceava, Viorel Munteanu este autor al unui număr impresionant de lucrări interpretate în peste 450 de concerte şi festivaluri internaţionale desfăşurate în ţările lumii. Este autor a multor lucrări de creaţie muzicală în genurile: vocal-simfonic, simfonic, cameral, coral, dar şi muzică uşoară, şi a realizat multe orchestraţii, prelucrări şi aranjamente vocal-simfonice, simfonice, instrumentale, vocale şi vocal-instrumentale – interpretate în ţară şi în străinătate.

Dintre lucrările sale componistice amintim „Simfonia I Glossă“, pentru tenor, cor mixt şi orchestră, „De rerum natura“, pentru cor mixt, „Glasurile Putnei“, pentru orchestră de coarde şi cor bărbătesc, „Triptic psaltic“, pentru soprană şi orchestră de coarde, „Ştefan cel Mare – poem cantată“, „Ipostaze“, pentru clarinet şi pian, „Suita a II-a de Crăciun“, pentru soprană, tenor, cor de copii şi orchestră, „Sonata pentru vioară şi pian“ sau „Fără cuvinte“, pentru oboi solo.

Este membru, din 1977, al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, al Societa Italiana degli Autori ed Editori, din 1989, şi al Fundaţiei „Sigismund Toduţă“. Este autorul a numeroase creaţii muzicale editate şi a unor volume importante în materie de muzicologie, precum şi realizator a unor cicluri radiofonice. Printre numeroasele distincţii primite amintim premiul Academiei Române pentru lucrarea „Glasurile Putnei“, 1981, Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România pe anul 2001.

Fost rector al Universităţii de Arte „George Enescu“, profesorul şi compozitorul Viorel Munteanu a primit în 2006 titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, aceeaşi distincţie fiindu-i acordată compozitorului şi de către Universitatea „Valahia“ din Târgovişte. Maura ANGHEL

„Mai mult decât premiul contează ca piesa să circule, să ajungă în conştiinţa publicului. Aceasta este pentru compozitor cea mai mare bucurie, împlinire”– prof. univ. dr. Viorel Munteanu

Muzicologul Viorel Munteanu, premiat pentru oratoriul „Chemări spre mântuire” (ziarulevenimentul.ro, 2018)

„Umbre și geneze” este un opus concertant pentru flaut și orchestră de coarde, de mare amplitudine și relevanță pentru repertoriul autohton contemporan, în care atât instrumentul, cât și interpretul sunt puși într-o lumină scenică ce impresionează publicul prin forța de expresie, prin inventivitatea timbrală și melodică, prin tiradele de amețitoare virtuozitate și prin spiritul ludic sau profund dramatic, specific folclorului românesc. Viorel Munteanu, un maestru incontestabil al tușelor clare și puternice în ceea ce privește structura formală și armonică a muzicii sale, cu un limbaj personal cristalizat și bine definit în peisajul componistic românesc, dominat de o viziune specifică celor mai înalte spirite ale culturii noastre, aduce prin acest concert o lume a basmului, a întâmplărilor hâtre, a peisajelor idilice sau pline de vervă, pe care numai un povestitor cu harul domniei sale le poate face să pară aievea. Întregul opus pare a fi o expunere prin sunete a conceptului filosofic de ”deal-vale” introdus de Lucian Blaga, atât de potrivit celor șapte coline ale Iașului, universul în care maestrul s-a format și trăiește și astăzi.

În ceea ce mă privește, cred cu tot sufletul meu de flautist în această muzică, pe care o cânt cu o plăcere enormă, dar și cu o responsabilitate pe măsură, deoarece absolut fiecare gest muzical al maestrului trebuie redat cu maximum de acuitate și precizie, pentru a nu sminti, sub nicio formă, intențiile sale atât de bine conduse de-a lungul întregului discurs muzical, discurs care se întinde pe durata a 30 de minute de continuă intensitate expresivă, precizie ritmică, ingenioasă maleabilitate agogică sau succesiune metrică și eclatantă virtuozitate. Mă consider un privilegiat al sorții prin girul pe care maestrul mi l-a acordat în a-i interpreta această lucrare definitorie pentru creația concertantă românească.

Ionut Bogdan Stehanescu
29 aprilie 2023