Discografie selectivă:

Volumul 1. Închinare la veşnicia luminii, Electrecord, EDC 595ADD
* Ştefan cel Mare, Poemele luminii, Rezonanţe II (Omagiu lui Ciprian Porumbescu), Passacaglia, Rezonanţe 1 (Poem dedicat memoriei lui George Enescu)

Volumul II. Închinare la veşnicia luminii, Electrecord, EDC 596ADD
* Glasurile Putnei, Cvartet de coarde nr. 2, Simfonia 1 – Glossă

Volumul III. Muzică sacră, colinde şi Cântece de stea, Roton PM 2058-2
* Triptic psaltic, Concerti grossi nr. 1 şi 2, Colinde şi Cântece de stea, Suita a II-a de Crăciun

Volumul IV. Muzică de cameră
* Ipostaze – variațiuni pentru clarinet şi pian, Sonata pentru vioară şi pian, Invocaţii pentru clarinet solo, Concertino pentru flaut, oboi şi fagot

Volumul V. Documente sonore (Creaţii vocal-simfonice şi de cameră), Editura Muzicală, 2018
* Întoarceri la Blaga – Şapte poeme pentru soprană şi orchestră, Ecouri din transposibil (pentru soprană, flaut şi pian) – versuri de George Popa, Concerto per archi.
Viorel Munteanu cu dirijorul Radu Postavaru şi Formatia Violoncellissimo.
Concert de autor, laşi, 17 mai 2014.

Viorel Munteanu, Vol. VI

DOCUMENTE SONORE – Muzică de cameră

1. Nebănuitele trepte (pentru soprană şi grup instrumental) 7’37”

Georgeta Stoleriu- soprană şi un Grup instrumental al Universității Naţionale de Muzică Bucureşti, dirijor Dorel Paşcu-Rădulescu
Festivalul Muzicii Româneşti, Iaşi, 22 octombrie 2007

2. Lamento — In memoriam Adrian Berescu (pentru violină solo) 4’20”

Remus Azoiţei – violină

3. Invocaţii (pentru clarinet solo) 11’45”

Daniel Paicu – clarinet

4. Estratto (pentru flaut solo) 5’35”

Dorel Baicu Simon – flaut

5. Sonata pentru vioară şi pian 22’16”
6. Largo assai – Ben allegro, II. Rubato, III. Allegro

Angela Molodojan – vioară şi Xenia Stolearciuc- pian. |

Total 51’34”

Producător: Editura Muzicală – 2019
Coperta: Cristian Ungureanu
Licenţă UCMR-ADA R18AF231011188/23.11.2018 * Seria RNF Nr. 18092/ 28.11.2018

Viorel Munteanu, vol. VI

DOCUMENTE SONORE – Muzică de cameră
Nebănuitele trepte (pentru soprană şi grup instrumental)

Ciclul de lucrări Omagiu lui Lucian Blaga are la bază o lume modală comună şi motive unificatoare – între care: motivul dorului, motivul luminii, melograma Blaga (sib-la- sol-la-mib) -, încercând astfel să surprind şi să transmit prin sunet, stări şi trăiri sugerate de metafora şi verbul poetic. În chip simbolic, motivul Blaga circulă în toate lucrările, intersectându-se sau reunindu-se cu motive specifice culturii noastre arhaice. „Când cauţi comori, nu sapi în nori, ci în pământ” – scria Lucian Blaga.

Poemul Nebănuitele trepte este elaborat pe motive melodice şi armonice care au ca puncte de plecare melograma Blaga, juxtapuse cu intonații de doine şi balade. Menţionez, de asemenea, folosirea unor vocalize, culori şi moduri de emisie vocală întâlnite şi în creaţia noastră străveche: quasi recitativo, parlandorubato, senza colore, vibrato, non vibrato, bocca chiusa etc. sau tehnica timbral-variațională a instrumentelor aerofone.

Memorabilul vers iniţial al acestui autoportret (scrie George Gană, în Ediţia critică Lucian Blaga, OPERE I, Poezii antume, Editura „Minerva”, Bucureşti – 1982, p. 558) este anticipat de formulări ca „Lăsaţi-mă să umblu mut printre voi” (Către cititori). „Cu cuvinte stinse în gură/ am cântat şi mai cânt..”, (Biografie) şi va fi „confirmat” de mărturiile din Hronicul şi cântecul vârstelor, în legătură cu muţenia poetului din primii săi ani de viață, prelungită în tăcerea care va caracteriza şi mai târziu felul lui de a fi. Versul fixează prin urmare deopotrivă o idee poetică (a tăcerii preferate cuvântului incapabil să exprime condiţia existenţială a omului sau s-o modifice) şi o trăsătură a firii lui Blaga. Stabilirea unei legături între aceste două aspecte (autobiografic şi poetic) ale tăcerii sale a încercat-o Blaga însuşi în Hronicul…”.

Viorel MUNTEANU

Lamento — In memoriam Adrian Berescu (pentru violină solo)

Avem aici o partitură cu dublă semnificaţie; în primul rând o evocare a unui mare violonist – Adrian Berescu, o persoană cu totul deosebită, care nu mai este printre noi şi care merită toate gândurile bune. Cea de-a doua dedicație este pentru violonistul care o cântă (Remus Azoiţei), toţi buni prieteni.

În opinia mea, un interpret adevărat trebuie să se subordoneze concretului din partitură, încercând să înfrumusețeze muzica şi să-i dea viață prin personalitate, experiență şi virtuozitatea pe care o deţine, dar toate acestea sunt secundare; partitura este biblia noastră.

În momentul în care un compozitor îți dedică o lucrare, el are deja câteva idei despre cum ai îmbrăca tu această compoziție şi cam cum ai transforma şi interpreta gândul său muzical. Dedicaţia este fără doar şi poate un element important în acest complex. Interpretul, eu în acest caz, înțeleg acest proces încercând să dau totul pentru ca produsul nostru artistic să fie cât mai credibil.

Cred că este un proces fuzional, să-i spunem aşa, care pleacă de la ideea generată de artistul Adrian Berescu, trecută prin inima, mintea şi anii de experienţă ai compozitorului, predată în mâinile interpretului, cu anii lui de experienţă, talent şi măiestrie, pentru a transmite cele scrise în partitură şi mai departe propagate publicului, care până la urmă decide totul.

Cred că l-am înţeles foarte bine pe Adrian Berescu şi încercăm prin talentul nostru, cumva, să-i evocăm persoana sa minunată.

Remus AZOIŢEI

Invocații (pentru clarinet solo)

Motivația lucrării Invocazioni per clarinetto solo, constând din trei părţi, de Viorel Munteanu se găseşte în chiar moto-ul aşezat pe frontispiciu: „Une oeuvre n’est jamais belle a suite d’un decret” (Tristan Tzara). Compozitorul se întreabă totuşi dacă un „astfel de ideal / nu / se poate dovedi efemer”. Dacă până şi Tzara resimțea presiunea „directivelor”, ea rămâne cu atât mai adânc împlântată în conştiinţa artistului de la noi care a fost agresat, timp de decenii, de „orientările“ doctrinare. Viorel Munteanu rămâne finalmente optimist, considerând că „eternumanul îşi găseşte întotdeauna în sine forța necesară comunicării cu semenii”. Acest ideal este invocat cu insistenţă aici, „preferința pentru instrumentul solo simbolizând, poate, tocmai dialogul unic al artistului cu lumea”.

Stările meditative vor constitui o notă dominantă a lucrării chiar dacă expansiunile dinamice şi de atac aduc, şi nu doar din rațiuni pur muzicale, impuneri de fluxuri volitive, vizibile cele din urmă chiar şi în mai „rezervata“ parte centrală. Întregul flux muzical, caracteristic pentru creațiile de acest tip (hărăzite instrumentelor de suflat şi, în special, flautului şi clarinetului, datorită

mai generoaselor lor surse de sonoritate, culoare şi agilitate tehnică), se alătură acelui tip de compoziţii din ultimele decenii ce valorifică libertatea structurii monodice, sugestii venite din incantatoriu, din rubato-ul genurilor improvizatorice, din recitativul (aceloraşi genuri sau al celor epice) transferat din vocal instrumentului.

Este evident, în același timp, că posibilitățile moderne de atac și de extindere a posibilităților originare ale clarinetului sunt consubstanțiale și, poate, chiar apriorice oricărei decizii formative.

Gheorghe FIRCA

Estratto (pentru flaut solo)

Estratto este de fapt o lucrare reformulată prin prisma reperelor estetice, care reuşeste să preia şi să păstreze matricea inconfundabilă a spațiului sonor creat în Concertul pentru flaut. Este o lucrare care poate fi percepută ca renaşterea unei noi „şcoli de la Paris”, în care compozitorii scriau o piesă dedicată concursului de flaut anual al Conservatorului, pentru decernarea premiului de cel mai bun student flautist al anului.

Cunoscând concertul pentru flaut, forma lucrării pare relativ simplă şi destul de accesibilă celui care a parcurs din punct de vedere interpretativ problematica instrumentală extrem de elaborată a formulei pur tehnice etalată în creația generatoare de substanță sonoră. Nu ideea m-a entuziasmat, cât modalitatea de construcţie foarte simplă, de introspectivă, prin folosirea materialului tematic din concert, prin permutaţia arhitectonică şi sintetizarea sonoră a temelor, prin utilizarea inteligentă şi inspirată a flautului în Sol în prima secțiune a piesei, precum şi în secțiunea finală, concluzivă.

Faptul că miezul piesei este construit pe cadența Concertului pentru flaut (care, la rândul lui, este inspirat din Concertino pentru trio — flaut, oboi şi fagot), nu face decât să-mi creioneze o doză de orgoliu instrumental, cu tentă de confirmare în timp, confirmare pe care sunt convins că această piesă o va avea, nu neapărat datorită faptului că doresc să o includ în concursurile anuale, care au loc între clasele de flaut ale Institutelor Superioare de Interpretare instrumentală, cât datorită faptului că am convingerea că această perlă componistică va fi interpretată şi în următoarele secole…

Dorel BAICU SIMON

Sonata pentru vioară şi pian

Printre creațiile camerale semnate de V. Munteanu în anii 70 ai secolului trecut se evidențiază Sonata pentru vioară şi pian (1974). Dedicată profesorului şi prietenului său Vasile Spătărelu, această creație se distinge printr-un limbaj muzical sublim care, alături de sobrietatea formei o plasează printre cele mai reprezentative exemple ale muzicii instrumentale de cameră româneşti din a doua jumătate a sec. XX.

Bucurându-se de succes chiar din prima interpretare (premiera Sonatei a avut loc la Iaşi, pe 5 mai 1974 în cadrul Festivalului muzicii româneşti. Interpreţi: Ştefan Lori – vioară şi Mihaela Constantin – pian.) Sonata a răsunat de numeroase ori în cadrul seratelor de creaţie ale autorului precum şi la concertele de muzică camerală. Rezonanţa acestor realizări s-a resimţit şi dincolo de Prut, pe meleagurile Moldovei, unde creația a fost propusă spre atenția publicului meloman în cadrul ediției a XXV-a a Festivalului internaţional de muzică Zilele Muzicii Noi (Concertul cameral în cadrul căruia a fost interpretată Sonata a avut loc pe 11 iunie 2016, Sala Mică a Filarmonicii Naţionale Serghei Lunchevici din Chişinău. Tranmisiunea concertului în direct a fost realizată de către compania de Stat Tele-Radio Moldova.) Interpretată de violonista Angela Molodojan şi autoarea acestor pagini, Sonata pentru vioară şi pian de Viorel Munteanu a fost înalt apreciată şi aclamată de către publicul din sală. Prestaţia strălucită din acea seară a devenit, cu mare regret, cântecul de lebădă al talentatei interprete, pedagog, Maestru în Arte al Republicii Moldova, Angela Molodojan, care în scurt timp, a plecat în lumea celor drepți. Această interpretare integră, realizată cu o deosebită măiestrie artistică, individualitate şi rafinament muzical, pătrunsă de o percepere lăuntrică a mesajului compozitorului, cu siguranţă s-a impus printre cele mai reuşite evoluții ale regretatei artiste.

Xenia STOLEARCIUC

Unfathomable steps (for soprano and instrumental group)

The cycle Homage to Lucian Blaga is based on a common modal world and unifying motifs – e.g. the motif oflonging, the motif of light, the Blaga melogram (B flat-A- G-A- E flat) „and so it tries to capture and convey, through sound, several moods and experiences suggested by the poet’s metaphors and language. In a symbolic manner, the Blaga motif circulates through all the works, intersecting or joining other motifs specific to our archaic culture. “When you go on a treasure hunt, you dig into the ground, not into the clouds” — wrote Lucian Blaga.

The poem Unfathomable steps is elaborated through melodic and harmonic motifs that take the Blaga melogram as their starting point and are then juxtaposed to intonations taken from doinas and ballads. Also worth mentioning is the use of vocalizations, colours and vocal emission modes specific to our ancient music: quasi recitativo, parlando-rubato, senza color, vibrato, non vibrato, bocca chiusa, etc. or the timbral-variational technique of aerophone instruments.

The very memorable initial line of this self-portrait (writes George Gană in Lucian Blaga – Critical edition, WORKS I, Anthumous Poems, “Minerva” Publishing, Bucharest – 1982, p. 558) is anticipated by formulas such as “let me walk mute among you” (To the readers) or “My mouth full of muffled words/ I’ve sung and am still singing…” (Biography) only to be “confirmed”, in the Chronicle and song of ages, by the poet’s confessions about his childhood muteness, which extended into the silence that would later become the halimark of his way of being. Therefore, the line pins down both a poetic idea (that of silence favoured over the word, which is incapable of expressing or modifying man’s existential condition) and one of Blaga’s personality traits. Blaga himself tried to establish a connection between these two aspects of his silence (autobiographical and poetic) in The Chronicle…”.

Viorel MUNTEANU